Incep sa ma intreb de ce scriu doar cand sunt suparat, abatut sau melancolic. Cred ca se intampla asa din cauza ca asta e starea mea naturala si ca astea sunt momentele in care sunt cu adevarat eu. De obicei iarna imi place. E lumina multa, si cred ca d-aia. Citisem prin liceu ca leacul pentru depresie este sa stai in fata unui ecran luminos cateva ore pe zi... si lumina se va transforma in magie si toate problemele vor disparea si tu vei fi iarasi... vei fi iarasi! Zapada de afara ar trebui sa actioneze, deci, ca un imens ecran luminos. Ar trebui sa-si faca odata treaba si sa ma scoata din "transa" asta distructiva. Am facut si poze in scopul asta, dar evident ca nu au ajutat cu nimic, pentru ca nu trebuie sa luam "de bun" tot ce citim in liceu. Cu siguranta as putea sa imi revin si cu siguranta as putea sa gasesc un sens in toata nebunia asta, dar nu vreau. Vreau doar sa beau un ceai si sa ma complac in a-mi aduce aminte de toate lucrurile pe care le-am avut candva si pe care le-am pierdut. De toate iernile albe si dese care mi-au inconjurat existenta de lumina si bucurie. Culmea... lucrurile frumoase s-au intamplat doar atunci cand nu era lumina...
No comments:
Post a Comment