Forever autumn

Lost in words.

     Zilele astea n-am fost tocmai eu. Daca stau sa analizez ce se intampla cu mine, n-ajung prea departe. Parca am un blocaj la creier pe care nu pot sa-l depasesc. Din cauza ca n-am pus virgula in fraza precedenta, rezulta ca nu pot sa-mi depasesc creierul si cred ca exact asta e problema.

     Tind sa ma indrept spre o mediocritate in gandire si o rutina in activitati care ma va darama, fara indoiala, foarte curand. Nu stiu daca toamna e de vina sau daca eu sunt de vina sau daca cineva din jurul meu e de vina sau daca... nu stiu. Cert e ca-s dat peste cap rau de tot!

     Am revenit astazi la ceea ce m-a linistit mereu, dar nu am reusit decat sa ma agit si mai tare. Intr-o zi am sa termin cu toate tampeniile astea si o sa redevin pustiu' care stie sa zambeasca si care adora parfumul vantului rece venit de sus, de sus de tot! Intr-o zi... toate astea or sa fie iarasi ceva normal si atunci am sa ma trezesc dimineata si am sa respir mai adanc ca niciodata! Dar cand? Nu stiu... n-am idee. Si asta nu ma sperie. Nici macar nu ma ingrijoreaza. Tot ce stiu e ca daca ajungem sa ne gandim prea mult, nu mai reusim niciodata sa facem nimic. Asa ca ma eludez. Ma gandesc la altii... ma gandesc la anumite lucruri care ma supara si la esente care ma deranjeaza. Fac orice ca sa nu ma gandesc la mine. Si nu reusesc sa scap. Ajung, implacabil, pustiu' fraier, luat de multi drept infatuat, bleg pe alocuri si incins prea tare de un eveniment care il face sa isi piarda ratiunea. De fiecare data.

      Cel mai nasol e cand iti dai seama ca desi peste tine au trecut niste momente, niste ani si niste faze, tot nu reusesti sa depasesti stari care te deruteaza. Fuckin' shit!

Mi-e foame. Ma opresc aici.

Io che amo solo te

Cateodata nu reusesc sa inteleg de ce imi pierd ideile pe drum. Tremur la ideea ca se intampla din cauza asaltului pe care il indur continuu din partea mea. Ma atac singur de un milion de ori pe zi, in ideea ca poate am sa reusesc sa ma autodistrug. Voluntar, intentionat si fara sens. Iarasi. Pauza. Mi-a fugit ideea de sub mine. De prea multe ori in viata asta am uitat sa pun punct. Am continuat ideile fara sa vreau sa ma opresc. Ba nu. Fara sa reusesc sa ma opresc. Ca de vrut, sigur am vrut.

Ieri m-am oprit, pentru prima data dupa multe vreme, si am pus un punct. Mare si cu bold. Asta a generat o constructie foarte ciudata. Parca eram un extraterestru mic, cu capu' mare. Asa eram eu. Cu punctu' meu absurd. Niciodata un punct n-a generat atatea zambete si niciodata un punct, foarte serios, altfel, n-a fost luat mai mult in deradere. De altii. Pentru ca nimeni nu credea ca eu si punctul meu gigantic suntem unul. Nu ma mai vazuse nimeni cu vreun punct. Pana acum fusesem doar eu. "Si totusi... nu e chiar asa absurd... uite, daca ma uit din profil... parca arata bine". Imi spuneam asta fara sa ma uit din profil si fara sa am o oglinda in fata careia sa ma stramb (dar asta e alta poveste, pentru un public mai putin matur).

De la capat: care era faza de mai sus cu punctu'?

----pauza de saxofon care jeleste----

Senza Parole

Incep de cele mai multe ori prin a ma opri. Cred ca e romaneste sa fac asa. De cand suntem mici invatam sa luptam cu munca si cu intelectul. Ne place sa lenevim si ne place sa ne gandim cel mai mult la pacea pe care ne-o da zacutul in fata televizorului. Indiferent daca e sau nu ceva relevant de vazut. Noi ne uitam. Asta stim cel mai bine sa facem. La fel, m-am decis sa scriu in blog-ul asta pentru ca nu vreau sa spun mare lucru nimanui. Vreau sa fiu eu, cu mine. Nu vreau sa fac "trafic" si nu vreau sa priemsc comment-uri. De altfel, am luat hotararea ca majoritatea posturilor mele sa fie ascunse. N-am sa pun adresa blog-ului la status pe mess (pentru ca nu prea stau pe mess) si n-am sa incerc sa imi dau cu parerea in lucruri care nu ma privesc.

Asta, cel putin, e teoria. Cu siguranta, insa, lucrurile vor sta dramatic altfel.

N-am de gand, totusi, sa ma prezint. Cine sunt, e mai putin relevant. Pana la urma, fiecare dintre cei care scriu aici au o identitate. Si sunt atatea identitati, incat lumea e exasperata de blog-uri si de fitze. Nu mai rezista la atata "libertate de exprimare". E ca lupta aia stearpa impotriva incalzirii globale, lupta impotriva blog-urilor. Fraza precedenta a vrut sa fie o inversiune. Evident, n-a iesit. Dar lui Barricco cum pot sa-i iasa de fiecare data?

Cert e ca am ales un moment prost sa-mi fac blog. N-am inspiratie si n-am nervii necesari. La propriu. Trebuie sa fiu nervos, agitat, frustrat sau melancolic ca sa pot scrie cat-de-cat citibil. Dar nu-s nici una dintre astea acum. Mai mult, sunt plictisit. Si, in orice, daca vine plictiseala... trebuie sa fugi! In cazul meu, fug de scris! Si ma opresc la a asculta daca ceva din mine propune sa misc vreun deget spre publicarea acestui prim mesaj, pe care il vor citi doar cei care vor fi citit (ah, future in the past! :P) alte posturi, ulterioare.

Acum, Jovanotti - Fango